Consiliul Republican al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova s-a convocat în ședința ordinară

18/04/2024
Consiliul Republican al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova s-a convocat în ședința ordinară

La 17 aprilie curent, membrii Consiliului Republican al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova (FSSM) s-au întrunit pentru a face totalurile activității din anul 2023 și a stabili prioritățile pentru anul 2024. La lucrările Consiliului Republican a participat conducerea sindicatului de ramură, membrii Consiliului și Comisiei de cenzori a acestuia, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), și Ion Dodon, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).

În cadrul ședinței, Aurel Popovici, președintele FSSM, a prezentat raportul anual de activitate a sindicatului și revendicările Consiliului Republican al Federației înaintate către organele de conducere ale Republicii Moldova.

„Ca și în anii precedenți, activitatea Federației a fost orientată spre realizarea prevederilor strategice, adoptate la Congresul VII și a obiectivelor stabilite la Consiliul Republican din 7 aprilie 2023, care au drept scop principal dezvoltarea sistemului de sănătate, asigurarea calității serviciilor medicale, îmbunătățirea condițiilor de muncă, majorarea veniturilor salariale ale angajaților, încheierea și monitorizarea realizării prevederilor Convenției și Contractelor colective de muncă, sporirea profesionalismului și responsabilității liderilor și activului sindical”, a declarat președintele FSSM.

Prezent la eveniment, Ion Dodon, director general al CNAM, a apreciat dialogul constructiv și eficient cu Federația Sindicală „Sănătatea” care a contribuit la îmbunătățirea situației în domeniul asigurărilor în medicină. Totodată, Ion Dodon a răspuns la mai multe întrebări adresate de sindicaliști.

Igor Zubcu, președintele CNSM, a menționat în discursul său eforturile Confederației în ceea ce privește majorarea salariului minim pe țară, majorat de la 1 ianuarie 2023 urmare a negocierilor cu partenerii sociali, și a menționat că CNSM va promova revendicările Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova în dialog cu partenerii sociali, inclusiv în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Raportul de activitate al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova pentru anul 2023, care cuprinde informații ample despre probleme din sistemul de sănătate, poate fi accesat aici: https://sindsan.md/wp-content/uploads/2024/04/RAPORT-FINAL-2023.pdf

Informații utile