Sindicatul “SĂNĂTATEA” solicită perioada internaturii și rezidențiatului să fie inclusă în stagiul de cotizare

21/02/2022
Sindicatul “SĂNĂTATEA” solicită perioada internaturii și rezidențiatului să fie inclusă în stagiul de cotizare

Federația Sindicală “SĂNĂTATEA” consideră că perioada de internatură reprezintă o perioadă contributivă, care, în temeiul art.5 alin.(1) al Legii nr.165/2017, este eligibilă de a fi  inclusă în stagiul de cotizare având în vedere că pentru perioada menționată asigurații au achitat contribuții de asigurări sociale de stat.

Salariații din ramura ocrotirii sănătății, absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” care au urmat perioada de internatură în cadrul instituțiilor medicale sunt remunerați cu salarii lunare, din care se rețin atât impozitul pe venit, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, cât și contribuțiile de asigurări sociale.

Însă, în conformitate cu cadrul legal al funcționării sistemului public de pensii  perioada de internatură, secundariat clinic și rezidențiat sunt atribuite la perioadele necontributive ale asiguratului asimilate stagiului de cotizare.

Astfel, având în vedere că pe perioada internaturii și rezidentiatului, persoanele menționate au beneficiat de salariu, fapt care este confirmat printr-un certificat eliberat de angajator (pentru perioada de până la 1999) sau în baza datelor ale persoanei asigurate din Registru, prin excluderea perioadelor menționate din stagiul de cotizare pentru pensia anticipată SUNT LEZATE DREPTURILE UNUI NUMĂR IMPUNĂTOR DE LUCRĂTORI MEDICALI CARE VOR FI PRIVAȚI DE DREPTUL DE A-ȘI STABILI PENSIA ANTICIPATĂ PENTRU CARIERĂ LUNGĂ.

De asemenea, prin neincluderea perioadelor date în stagiul de cotizare se încalcă  principiul contributivității definit în art.3 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr.489/1999, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În acest context, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Federația Sindicală „SĂNĂTATEA” din Moldova au intervenit cu un demers către comisia parlamentară Protecție socială, sănătate și familie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Națională de Asigurări Sociale, în vederea abordării subiectului stabilirii pensiei anticipate pentru carieră lungă potrivit Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.

Aceste prevederi lezează dreptul la stabilirea pensiei salariaților din ramura ocrotirii sănătății, astfel, solicităm ajustarea actelor normative menționate întru înlăturarea acestor lacune.

Informații utile