Membrii Biroului Executiv ai FSSM convocați în ședință
Miercuri, 14 decembrie, membrii Biroului Executiv și Comisiei de Cenzori ai Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova (FSSM) s-au întrunit în ședință, prezidată de președintele Aurel Popovici.
În conformitate cu ordinea de zi aprobată, sindicaliștii au discutat despre Planul de activitate al Biroului Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova pentru anul 2023, precum și despre rapoartele de activitate a organizațiilor sindicale, pentru anul 2022.
Totodată, a fost prezentată o notă informativă cu privire la realizarea Programului de instruire al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea „Negociator sindical”.
De asemenea, participanții au analizat informațiile cu privire la acordarea asistenței juridice în domeniul raporturilor de muncă și domeniul securității și sănătății în muncă.
La finalul întrunirii au fost făcute primele totaluri de la lansarea Campaniei de promovare a principiilor dialogului social prin negocierea și semnarea contractelor colective (nivel de Unitate), cu genericul „Contractul colectiv de muncă eficient – loc de muncă decent!”.