Şedinţa Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea”

15/06/2011

La 15 iunie curent a avut loc şedinţa Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea” cu următoarea ordine de zi:

  1. Cu privire la respectarea normelor parteneriatului social în ramura sănătăţii şi în procesul reformării şi dezvoltării sistemului de sănătate.
  2. Informaţia cu privire la reformele în sănătate în Republica Moldova.
  3. Cu privire la avizarea actelor normative şi legislative.
  4. Cu privire la Spartachiada XXVI al lucrătorilor din sănătate.
  5. Cu privire la planul de organizare a odihnei copiilor.
  6. Probleme financiare şi de organizare.

La şedinţă au participat Ministrul Sănătăţii, dl Andrei Usatîi şi directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dl Mircea Buga, care au informat membrii Biroului Executiv despre reformele preconizate în sistemul sănătăţii, măsurile de protecţie social-economice şi profesionale a lucrătorilor. Ministrul Sănătăţii a menţionat că în scopul motivării şi stimulării specialiştilor medicali vor fi majorate salariile începând cu 1 iulie, curent. În acest scop, Ministerul Sănătăţii a prezentat spre avizare Guvernului Republicii Moldova proiectul de hotărâre care prevede majorarea cu 10% a cuantumului salariului pentru categoria I de calificare în domeniul sănătăţii, începând cu 1 iulie 2011, iar peste 570 doctori şi peste 1000 asistente medicale din mediul rural vor beneficia de un spor lunar a salariului.

La capitolul reformarea sistemului spitalicesc, A. Usatîi a accentuat că cele 34 spitale raionale necesită consolidare şi modernizare tehnologică şi completare cu resurse umane, iar construirea a 8-9 spitale regionale va oferi tot spectrul de servicii spitaliceşti şi de diagnostic, excepţie făcând serviciile de transplantologie.

În discursul său Ministrul Sănătăţii a subliniat necesitatea înzestrării asistenţei medicale de urgenţă cu echipament modern, precum: reanimobile performante şi un elicopter specializat.

După cum a spus A. Usatîi: cadrele de personal care au atins vârsta de pensie nu vor fi silite să părăsească locurile de muncă şi nu se va mai insista asupra reconfirmării calificării.

Informații utile