Federația Sindicală “Sănătatea” din Moldova sprijină refugiații ucraineni: oferă o primă donație de 200000 lei din sursele fondului republican de solidaritate „Ajutor reciproc și solidaritate”
![Federația Sindicală “Sănătatea” din Moldova sprijină refugiații ucraineni: oferă o primă donație de 200000 lei din sursele fondului republican de solidaritate „Ajutor reciproc și solidaritate”](https://sindsan.md/wp-content/uploads/2022/03/Solidari-MD_UA-600x503.png)
În semn de solidaritate față de ucrainenii care au fugit din calea războiului și au venit în Republica Moldova, Federația Sindicală “Sănătatea” a decis să doneze 150000 de lei în conturile Sanatoriului „Nufărul Alb” din or. Cahul și Stațiunii balneare „Bucuria-Sind” din or. Vadul-lui-Vodă. Aceste instituții și-au deschis ușile pentru a acordă spațiu de cazare și hrană refugiaților din Ucraina.
Primele donații au fost transferate direct în conturile instituțiilor sus-menționate, însă următoarele donații planificate ar putea fi revizuite, în funcție de necesitățile care vor surveni.
Totodată, Federația a decis să vină cu un ajutor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, care a găzduit în Căminul nr. 16 (or. Chișinău, str. Mihail Sadoveanu, 26/3) peste 100 de refugiați. În acest sens, sindicatul „Sănătatea” a procurat produse de igienă personală de primă necesitate, prosoape ș.a., în valoare totală de 50000 lei.