Sindicaliștii din ramura sănătății se pregătesc pentru elaborarea și negocierea unei noi Convenții colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021

19/05/2017
Sindicaliștii din  ramura sănătății se pregătesc pentru elaborarea și negocierea unei noi Convenții colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021

Sindicaliștii din ramura sănătății se pregătesc pentru elaborarea și negocierea unei noi Convenții colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021

La finele anului 2017 expiră termenul valabilității Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2014-2017.

Astfel, la 18-19 mai 2017, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova organizează seminarul cu genericul „Elaborarea și negocierea Convenției colective (nivel de ramură) pentru următoarea perioadă”. La activitate participă președinții Comitetelor sindicale din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, membre ale Federației.

Preventiv, liderii au fost consiliați să examineze și să evalueze, în comun cu administrația instituției, membrii Comitetului sindical și membrii colectivului, realizarea prevederilor Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2014-2017 și să întocmească propuneri pentru elaborarea unui nou proiect al Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021.

În cadrul seminarului participanții au pus în discuție actuala Convenție colectivă (nivel de ramură), accentuând că Convenția colectivă este: „umbrela” drepturilor lucrătorilor medicali; un act normativ care conține drepturi și garanții suplimentare pentru lucrătorii medicali – membri de sindicat; un echilibru al păcii sociale în ramura sănătății etc. ei au menționat că în majoritatea sa, clauzele Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2014-2017 au fost respectate de către partenerii sociali.

Dar, totodată, au fost consemnate încălcări care au vizat: Timpul de muncă și timpul de odihnă (încălcarea duratei timpului de muncă a salariaților; neefectuarea evidenței timpului de muncă efectiv lucrat de către salariați; neelaborare graficului concediilor de odihnă anuale; programarea concediilor de odihnă anuale fără acordul în scris al salariaților; nerespectarea duratei întreruperii în muncă între schimburi), Încheierea, conținutul și durata contractelor individuale de muncă (CIM) (CIM nu conțin prevederi stipulate în art.49 din Codul muncii (condițiile de retribuire a muncii, condițiile de muncă, durata CIM, funcția ocupată); relațiile de muncă cu unii salariați nu sunt perfectate în formă scrisă prin încheierea CIM; CIM sunt încheiate pe o durată determinată până la 1 an), Reglementarea activității organelor sindicale (concedierea ilegală a președintelui Comitetului sindical; nerespectarea obligației angajatorului să asigure condiții de activitate Comitetului sindical; nu se prevăd în devizul de venituri și cheltuieli mijloace financiare pentru soluționarea problemelor salariaților) etc.

Fiind împărțiți în grupuri, participanților le-a fost distribuit câte un capitol din Convenția actuală pentru a discuta în detalii toate avantajele și dezavantajele, minusurile și plusurile Convenției, în scopul de a lichida părțile slabe și a obține un proiect al Convenției colective (nivel de ramură) pentru perioada următoare cât mai eficientă și funcțională.

În unison formabilii au concluzionat că un bun lider de sindicat, la orice nivel, trebuie să fie capabil să comunice cu ușurință și claritate, atât cu membrii de sindicat, cât și cu angajatorul!

Un seminar similar va fi organizat în perioada 25-26 mai 2017, cu alt grup de lideri de sindicat ale comitetelor sindicale din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, membre ale Federației Sindicale „Sănătatea”.

Informații utile