Comisia protecție socială, sănătate și familie se angajează să examineze Strategia de reformare a Sistemului de sănătate
Acțiunile reformatoare, promovate de către Ministerul Sănătății au generat opinii controversate şi neînţelegeri în societate. Astfel, Comisia protecție socială, sănătate și familie solicită Domnului Prim-ministru, Vlad Filat, examinarea de urgență a Strategiei de reformare a sistemului de sănătate. În continuare găsiți această scrisoare:
„Stimate Domnule Prim-ministru!
Acţiunile reformatoare, promovate de către Ministerul Sănătăţii au generat opinii controversate şi neînţelegeri în societate.
În acest context, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie atenţionează asupra faptului, că orice reorganizare a sistemului naţional de sănătate şi farmaceutic se operează în conformitate cu Legea ocrotirii sănătății nr.41l-XIII din 28.03.1995, art.4, alin. (6), modificat în anul 2010, care prevede: „Parlamentul reorganizează, prin acte legislative, sistemul naţional de sănătate, domeniul medicamentului şi al activităţii farmaceutice”.
Pornind de la atribuţiile de monitorizare şi control legislativ ale Comisiei, în contextul acţiunilor de ultimă oră calificate drept reformatoare ale Ministerului Sănătăţii, promovate prin ordinul nr.192 din 01.03.2012 „Cu privire la aprobarea Foii de parcurs „Accelerarea reformelor: aprobarea necesităţilor din domeniul sănătăţii prin politici investiţionale”, solicităm:
– Prezentarea în Parlament a Strategiei de reformare şi reorganizare a Sistemului de Sănătate spre examinare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, care să conţină: scopuri şi obiective clare, acţiuni şi măsuri concrete, termene şi etape de implementare, cu indicarea argumentelor financiare.
– Prezentarea structurii organizatorice a Sistemului de Sănătate (inclusiv a organigramei Ministerului Sănătăţii şi a Instituţiilor Medico-Sanitare Publice subordonate).
– Prezentarea domeniilor, Instituţiilor Medico Sanitare Publice de toate nivelurile, în care se intenţionează iniţierea parteneriatului public privat.
– Intervenţia Dumneavoastră pentru a sista efectele ordinelor Ministerului Sănătăţii: nr.192 din 01.03.2012; nr.1316 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituţii medico-sanitare publice”; nr.1317 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituţii medico-sanitare publice”; nr.1354 din 28.12.2012 „Cu privire la modificarea ordinelor nr.1316 şi 1317 din 22.12.2012” şi a altor ordine cu conţinut reformator pînă la aprobarea Strategiei de reformare şi reorganizare a Sistemului de Sănătate de către Parlament.
Comisiei de specialitate se angajează, în regim de urgenţă, să examineze Strategia de reformare a Sistemului de Sănătate, să contribuie la buna implementare şi desfăşurare a reformelor din domeniu, în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
Deputaţii Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie: