Ședința Biroului Executiv

02/02/2013

La 29 ianuarie curent a avut loc ședința Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea”, la care au participat activul sindical, reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova, Ligii medicilor și presei. În cadrul ședinței s-au examinat ordinele ministrului sănătății nr. 1316 și nr. 1317 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare publice”, și Cererea prealabilă a Sindicatului „Sănătatea” adresată Guvernului Republicii Moldova nr.01-02/521 din 26.12.2012 și s-a constat că, adoptând ordinele în cauză, ministrul sănătății a ignorat prevederile legislației în vigoare, inclusiv:

Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din 28.03.1995, art. 4, alin. (6) modificat în anul 2010, care prevede: „Parlamentul reorganizează, prin acte legislative, sistemul național de sănătate, domeniul medicamentului și al activității farmaceutice”;

Legea privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale nr. 317 din 18.07.2003 art. 38;

Legea privind transparenţa în procesul decizional nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008;

Legea sindicatelor nr. 1129 din 07.07.2000, art. 14 care prevede că: „Sindicatele sunt în drept să participe la elaborarea proiectelor de programe privind dezvoltarea social-economică, proiectelor de legi și de alte acte normative în domeniul remunerării muncii, asigurării sociale, formării prețurilor, ocrotirii sănătății și alte domenii ce țin de muncă și dezvoltarea social-economică”;

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 397 din 31.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia;

Convenția colectivă (nivel de ramură) pe anii 2010-2013, cap. IX, pct. 66.

Luând în considerare cele expuse și faptul că Guvernului Republicii Moldova nu a reacționat la Cererea prealabilă a Sindicatului „Sănătatea” nr.01-02/521 din 26.12.2012, Biroul Executiv al Sindicatului „Sănătatea” A HOTĂRÂT:

1. A susține cerințele colectivelor IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, IMSP Institutul de Cardiologie, IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „T. Ciorbă” și Asociației Obștești a medicilor infecționiști din Republica Moldova, cu privire la anularea ordinelor ministrului sănătății nr. 1316 și nr. 1317 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare publice”.

2. A cere repetat Guvernului Republicii Moldova de a informa Sindicatul „Sănătatea” despre rezultatul examinării problemelor abordate prin Cererea prealabilă nr. 01-02/521 din 26.12.2012.

3. A apela la Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova privind întreprinderea de măsuri ce țin de anularea Ordinelor ministrului sănătății nr. 192 din 01.03.2012 „Cu privire la aprobarea Foii de parcurs „Accelerarea reformelor: abordarea necesităților din domeniul sănătății prin politici investiționale”, nr. 1316 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare publice”, nr. 1317 din 22.12.2012 „Cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare publice”, nr. 1354 din 28.12.2012 „Cu privire la modificarea ordinelor nr. 1316 și 1317 din 22.12.2012”, care contravin prevederilor Legii ocrotirii sănătății și altor acte normative ale Republicii Moldova.

4. A apela către toate organizațiile sindicale membre ale Sindicatului „Sănătatea” la acțiuni de solidaritate în susținerea cerințelor colectivelor de muncă din IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, IMSP Institutul de Cardiologie, IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „T. Ciorbă”, stipulate în pct. 1 al prezentei hotărâri.

5. Controlul asupra îndeplinirii acestei hotărâri se atribuie dlui Victor Benu, președinte al Sindicatului „Sănătatea”.

Informații utile