2021 declarat Anul Internațional al Cadrelor Medicale și Îngrijitorilor

13/01/2021
2021 declarat Anul Internațional al Cadrelor Medicale și Îngrijitorilor

La cea de-a 73-a Adunare Mondială a Sănătății, statele membre ale OMS au declarat anul 2021 – Anul Internațional al Cadrelor Medicale și Îngrijitorilor (International Year of Health and Care Workers). Astfel, recunoscând dedicația și sacrificiile milioanelor de lucrători medicali și îngrijitori în lupta cu pandemia COVID-19.

În cadrul adunării, s-a discutat rolul important pe care-l au lucrătorii medicali și îngrijitorii în asigurarea sănătății și prosperității populației. La fel, a fost pus accentul pe urgența de a aborda provocările persistente ale lucrătorilor din domeniul sănătății.

Ca parte componentă a aniversării de zece ani și a revizuirii Codului de Practică Global al OMS privind recrutarea internațională a personalului sanitar, Adunarea Mondială a Sănătății a discutat amplificarea problemei migrației internaționale a lucrătorilor medicali. Statele membre au recunoscut relevanța sporită a Codului, în special în contextul COVID-19 și au solicitat punerea acestuia în aplicare cât mai curând posibil.

Totodată, statele membre și-au exprimat angajamentul față de principiile și practicile etice ale Codului, solicitând sprijinul prioritar a țărilor mai vulnerabile, inclusiv prin investiții mai mari.

Codul a fost recunoscut la nivel internațional drept un instrument principal de reglementare sub conducerea OMS. Statele membre au solicitat conducerii și partenerilor de dezvoltare să consolideze finanțarea, implementarea și monitorizarea acestui Cod.

În contextul deciziei de a desemna 2021 Anul Internațional al Lucrătorilor Medicali și a Îngrijitorilor, secretariatul a fost rugat să actualizeze Instrucțiunile Strategice pentru asistenții medicali și moașe și să le expedieze pentru examinare către cea de-a 74-a Adunare Mondială a Sănătății.

În cadrul evenimentului, Jim Campbell, directorul Departamentului Forței de Muncă din Sănătate din cadrul OMS, a declarat:

„Decizia de astăzi oferă o direcție clară cu privire la acțiunile necesare pentru bunăstarea forței de muncă din domeniul sănătății și a îngrijirii. OMS îndeamnă toate statele membre, instituțiile de finanțare internațională, inițiativele globale de sănătate și partenerii să investească în pregătirea forței de muncă din domeniul sănătății și educației pentru gestionarea pandemiei, menținerea serviciilor de sănătate și pregătirea pentru un vaccin COVID-19”.

Informații utile