Organele de conducere
Organele de conducere republicane ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova sunt:
- 1. Congresul;
- 2. Consiliul Republican;
- 3. Biroul Executiv.
Congresul este organul suprem de conducere al Sindicatului şi este convocat o dată în 5 ani prin hotărârea Consiliului Republican.
Data convocării, norma de reprezentare şi proiectul ordinii de zi ale Congresului se adoptă cu cel puţin 2 luni înainte de începerea lucrărilor lui.
Congresul poate fi convocat în şedinţă extraordinară de către Consiliul Republican sau la cererea majorităţii organizaţiilor sindicale membre, ce întrunesc nu mai puţin de 2/3 din numărul membrilor de sindicat, dar nu mai târziu de un an până la şedinţa ordinară a acestuia.
Congresul este deliberativ dacă la el participă cel puţin 2/3 din numărul delegaţilor aleşi de organizaţiile sindicale membre şi ia hotărâri cu majoritate simplă de voturi ale delegaţilor participanţi la Congres.
Delegaţii la Congres sunt aleşi de către organizaţiile membre conform normei de reprezentare adoptată de Consiliul Republican al Sindicatului. Delegaţi la Congres din oficiu sunt preşedintele şi vicepreşedintele Sindicatului, preşedintele Comisiei de cenzori, preşedintele Organizaţiei de femei şi preşedintele Organizaţiei de tineret ale Sindicatului.
Atribuţiile Congresului:
- Evaluează întreaga activitate a Sindicatului în perioada dintre congrese.
- Alege preşedintele, vicepreşedintele Sindicatului, membrii Consiliului Republican al Sindicatului.
- Alege delegaţi la congrese şi reprezentanţi în centrele sindicale la care Sindicatul este afiliat.
- Aprobă Statutul şi Programul Sindicatului, completările şi modificările operate în Statut, cu cel puţin 2/3 din voturile delegaţilor prezenţi la Congres.
- Adoptă hotărârea privind încetarea activităţii Sindicatului.
Consiliul Republican este organul de conducere al Sindicatului în perioada dintre congrese.
Este format din preşedintele şi vicepreşedintele Sindicatului, membrii Biroului Executiv al Sindicatului, preşedinţii organizaţiilor sindicale teritoriale, ai asociaţiilor şi ai celor primare. Componenţa numerică este stabilită de Congres.
Este condus de preşedinte, iar în lipsa lui – de vicepreşedintele Sindicatului.
Se întruneşte anual sau în mod extraordinar, la propunerea: Biroului Executiv al Sindicatului, a Comisiei de cenzori a Sindicatului sau a cel puţin 1/2 din membrii Consiliului Republican.
Şedinţele Consiliului Republican sunt deliberative în prezenţa a 2/3 din numărul membrilor săi şi iau hotărâri cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor prezenţi. Hotărârile Consiliului Republican sunt obligatorii pentru organizaţiile sindicale, membre ale Sindicatului.
Atribuţiile Consiliului Republican:
Convoacă Congresul şi stabileşte norma de reprezentare.
Aprobă modificările Statutului şi Programului de activitate ale Sindicatului în perioada dintre congrese.
Alege membrii Biroului Executiv şi membrii Comisiei de Cenzori.
În perioada dintre congrese, în cazul când intervine vacanţa unor funcţii, alege preşedintele, vicepreşedintele, noi membri ai Biroului Executiv şi Comisiei de cenzori ai Sindicatului, confirmă noi membri ai Consiliului Republican.
Adoptă hotărâri despre modificarea cotizaţiei lunare de membru al Sindicatului, cuantumul contribuţiei de membru la fondurile sindicatului.
Ia în dezbatere raportul anual şi raportul financiar al Sindicatului. Aprobă programul de activitate şi bugetul Sindicatului pentru următorul an.
Ia hotărâri despre constituirea unor fonduri cu destinaţie specială la nivelul Sindicatului şi stabileşte cuantumul contribuţiei lor.
Hotărăşte declanşarea şi încetarea conflictelor colective de muncă la nivel de ramură, sprijinirea conflictelor colective de muncă, declanşate la nivel naţional sau de către alte centre sindicale naţional-ramurale.
Ia hotărâri despre excluderea organizaţiilor membre din Sindicat.
Ia hotărâri despre afilierea şi retragerea din centrele sindicale naţionale şi internaţionale, deleagă reprezentanţii săi în organele de conducere ale acestora.
Reprezintă Sindicatul în relaţiile cu organele administraţiei de stat, patronat, organele de justiţie şi alte organisme de nivel naţional şi internaţional.
Constituie organizaţii de tineret şi femei, aprobă regulamentele lor şi asigură coordonarea activităţii acestora.
Soluţionează contestările la hotărârile Biroului Executiv ale Sindicatului.
Îndeplineşte şi alte funcţii delegate de Congres.
Biroul Executiv este organul executiv de conducere al Sindicatului în perioada dintre şedinţele în plen ale Consiliului Republican al Sindicatului.
Este constituit din preşedintele şi vicepreşedintele Sindicatului, preşedinţii consiliilor sindicale ale municipiilor Chişinău şi Bălţi, 6 lideri ai organizaţiilor sindicale primare şi ai asociaţiilor republicane – membre ale Sindicatului, 7 lideri ai organizaţiilor sindicale din alte unităţi administrativ-teritoriale, preşedinţii organizaţiilor de tineret şi femei din cadrul Sindicatului, Asociaţiei sindicale a farmaciştilor şi Asociaţiei de Nursing din Republica Moldova.
Se convoacă în şedinţe o dată în 2 luni sau la necesitate; în mod extraordinar, prin decizia preşedintelui, iar în lipsa lui, a vicepreşedintelui; la propunerea a cel puţin 1/3 din membrii Biroului Executiv al Sindicatului. Şedinţele Biroului Executiv sunt deliberative în prezenţa a 2/3 din membrii săi şi la ele se iau hotărâri cu majoritatea simplă de voturi.
Atribuţiile Biroului Executiv:
Convoacă Consiliul Republican, anunţând cel târziu cu o lună, despre data şedinţei în plen.
Asigură realizarea hotărârilor Congresului, Consiliului Republican, precum şi a propriilor hotărâri.
Coordonează activitatea organizaţiilor afiliate la Sindicat, le acordă ajutor metodic, consultativ şi practic.
Elaborează Regulamentele de organizare şi funcţionare a Sindicatului.
Formează comisia ramurală pentru consultări şi negocieri colective.
Adoptă hotărâri privind semnarea convenţiei colective nivel de ramură şi organizează realizarea prevederilor ei.
La propunerea preşedintelui Sindicatului, aprobă structura aparatului Biroului Executiv al Sindicatului, aprobă fişa de post şi confirmă în funcţii specialiştii acestuia.
Adoptă hotărâri privind stimularea materială şi morală a membrilor de sindicat, a activului şi lucrătorilor sindicali de toate nivelurile.
Stabileşte principiile de salarizare a specialiştilor aparatului Biroului Executiv al Sindicatului, a personalului de conducere şi a specialiştilor organizaţiilor membre ale Sindicatului.
Desfăşoară activitatea financiară, administrează mijloacele băneşti ale Sindicatului.
Desfăşoară activitatea educaţională şi de informare. Editează publicaţii periodice despre activitatea sindicală.
Reprezintă şi apără interesele organizaţiilor afiliate în relaţiile lor cu organele de stat, administraţia unităţilor şi cu alte organisme.
Examinează şi se pronunţă asupra proiectelor actelor legislative şi normative care vizează ramura sănătăţii şi interesele social-economice ale salariaţilor.
Analizează şi sancţionează activitatea organizaţiilor sindicale – membre ale Sindicatului, aprobă, la propunerea membrilor Biroului Executiv sau a Comisiei de cenzori, achitarea eşalonată a contribuţiilor financiare restante către Sindicatul.
Monitorizează respectarea drepturilor sindicale şi a legislaţiei muncii în organizaţiile din ramură, iar în cazurile de încălcare a lor, întreprinde măsurile de rigoare la nivel naţional şi internaţional.
Hotărăşte afilierea organizaţiilor sindicale la Sindicat.
Îndeplineşte şi alte funcţii delegate de Congres şi Consiliul Republican.
Preşedintele Sindicatului este ales şi eliberat din funcţie de către Congres. Termenul împuternicirilor preşedintelui este de 5 ani.
Preşedintele Sindicatului are următoarele atribuţii:
Coordonează activitatea organizaţiilor sindicale – membre ale Sindicatului. Convoacă în şedinţe, conduce şi coordonează activitatea Biroului Executiv, Consiliului Republican, a specialiştilor aparatului Biroului Executiv al Sindicatului.
Ia hotărâri ce nu ţin de competenţa exclusivă a organelor sindicale elective.
Reprezintă Sindicatul în plan intern şi internaţional.
Face declaraţii, adresări şi apeluri în numele Sindicatului.
Încheie contracte şi convenţii, administrează patrimoniul şi mijloacele băneşti în limita împuternicirilor acordate de Biroul Executiv.
Prezidează şedinţele organelor de conducere ale Sindicatului.
Îndeplineşte orice alte funcţii care nu contravin prezentului Statut.
Eliberarea din funcţie a Preşedintelui Sindicatului în perioada dintre Congrese, la cererea a mai mult de 1/2 din organizaţiile sindicale – membre ale Sindicatului, care reprezintă cel puţin 1/2 din membrii sindicatului conform hotărârilor organelor lor elective, se face de Consiliul Republican.
Vicepreşedintele Sindicatului exercită atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia, alte împuterniciri delegate de Biroul Executiv şi preşedintele Sindicatului.
Conduce activitatea subdiviziunilor aparatului Biroului Executiv conform repartizării obligaţiilor de serviciu.