ÎN ATENȚIA SURSELOR MASSMEDIA

25/05/2015

La 29 mai, curent, în incinta Casei Sindicatelor, sala de ședințe, etajul 1 (str. 31 August 1989, nr.129, mun. Chișinău), cu începere de la ora 10.00, va avea loc Congresul VI al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova.

La Congres vor participa liderii de sindicat delegați de către organizațiile sindicale pe care le reprezintă, precum și partenerii sociali și colegii sindicaliști de nivel național și internațional.

În cadrul ședinței Congresului se va prezenta raportul cu privire la activitatea Sindicatului în perioada anilor 2010-2014.

Conform agendei delegații vor examina modificările cu privire la Statutul Sindicatului „Sănătatea”; vor adopta Strategia Sindicatului pe anii 2015-2020 și Revendicările Congresului VI al Sindicatului către organele de conducere ale Republicii Moldova.

La finele lucrărilor Congresului delegații vor purcede la alegerea organelor de conducere ale Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova pentru anii 2015-2020.

La eveniment sunt invitați reprezentanții massmedia.

Pentru detalii contactați:

Alexandra Vîrlan: 079960624; 022237479

 

Informații utile