Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – 70 ani de activitate

08/10/2015
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – 70 ani de activitate

La 8 octombrie 2015, învățământul superior medical din Republica Moldova sărbătorește 70 de ani de activitate.

În contextul acestui eveniment, în perioada 5-10 octombrie curent, sunt desfășurate numeroase manifestări științifice, culturale și sportive cu participarea partenerilor atât de nivel național cât și internațional. Totodată au fost organizate expoziții de carte și fotografii, a fost realizat un film documentar și editate publicații, precum: monografia „Istoria Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, albumul „Cadrul profesoral-didactic”, un număr jubiliar al Revistei de Științe a Sănătății din Republica Moldova, materialele conferinței. De asemenea au fost elaborate diverse materiale consacrate Universității.

Cu prilejul aniversării a 70 ani de activitate a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Biroul Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova aduce sincere felicitări și urări de bine colectivului de profesori ai Universității.

Vă dorim, STIMAȚI DASCĂLI, multă sănătate şi putere, aule cu studenți dornici de a parcurge, împreună cu Dumneavoastră, traseul devenirii profesionale Alma Mater prin cunoaștere, prin formare prin convingeri și afirmări.

La Mulți Ani!!!

 

Informații utile