Stimați membri de sindicat

02/06/2015
Stimați membri de sindicat

Sunt onorat și deosebit de recunoscător pentru încrederea acordată de a fi ales în calitate de președinte al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

Congresul este un eveniment fundamental în viața sindicatelor, în cadrul căruia se fac totaluri, se stabilesc obiective și strategii pentru viitor.

În calitate de președinte al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, promit că voi activa în conformitate cu Constituţia şi Codul Muncii al Republicii Moldova, Legea sindicatelor și Statutul Federației Sindicale „Sănătatea” și că îmi voi da toată silința pentru a păstra unitatea Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

Consider, că suntem o echipă cu experiență și profesionalism pentru a reprezenta interesele și a acorda asistenţă juridică membrilor de sindicat; a dezvolta parteneriatul social; a participa la elaborarea şi realizarea actelor normative ce ţin de interesele de muncă, profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor; a asigura respectarea drepturilor sindicale, a promova democraţia şi echitatea socială etc.

Stimați colegi, îmi exprim gratitudinea și sper că pe viitor vom rămâne un SINDICAT unit, solidar, democratic, independent și transparent.

 

Cu profund respect,

Președinte

Aurel POPOVICI

 

Informații utile