Securitatea și sănătatea în muncă – în atenția sindicatelor
La 2-4 decembrie curent, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova a organizat, pentru grupul nr.7, cea de a II-a sesiune din cadrul Proiectului „Parteneriatul social în sfera muncii”.
Participanții, lideri de sindicat recent aleși, au făcut cunoștință cu unele aspecte psihologice în negocieri, tehnici și metode specifice etapelor de negociere. Temele menționate au fost prezentate de Victoria Gonța, conferențiar universitar ULIM și Mihail Dutca, consilier principal pe probleme de educație sindicală, securitate și sănătate în muncă.
Elena Carchilan, șefa Inspectoratului muncii al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a vorbit cursanților despre cadrul juridic al activității de securitate și sănătate în muncă, noile reglementări și cerințe legale minime în domeniul SSM, acte legislative și alte acte normative în domeniul SSM, iar Gheorghe Burbulea, șef adjunct al Inspectoratului munci al Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova i-a informat despre răspunderea disciplinară, contravențională, penală și civilă pentru încălcarea actelor normative de SSM, cercetarea accidentelor de muncă, comunicarea accidentelor de muncă, modul de cercetare a accidentelor de muncă.
Cea mai actuală și discutată tema a fost cea cu privire la sistemul de remunerare a muncii în ramura sănătății, relatată de Larisa Cozmalî, Ministerul Sănătății.