Rezultatele Spartachiadei XXXIII-a a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova

24/09/2019
Rezultatele Spartachiadei XXXIII-a a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova de comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a organizat și desfășurat, în perioada 20-22 septembrie 2019, la baza Casei de odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă”, competițiile sportive finale din cadrul Spartachiadei XXXIII-a a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova.

La activitățile solemne au participat dna Ala Nemerenco, ministrul al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dl Mihail Hîncu, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dna Margareta Strestian, președinte al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova și reprezentanți ai Federației „SANITAS” din România.

La Spartachiadă au participat circa 450 lucrători medicali, suporteri, amatori ai sportului şi ai culturii fizice din 30 instituţii medicale republicane, municipale, raionale, farmaceutice, private și de învăţământ.

Competiţiile s-au desfășurat la următoarele probe sportive: fotbal, volei feminin, volei masculin, tenis de masă, şah, jocul de dame și aruncarea darţului.

 

Echipele participante au avut o pregătire sportivă înaltă, iar cele mai bune rezultate au demonstrat:

VOLEI (FEMEI)

locul I              – Clinica de Medicină Estetică „Sancos”

locul II            – Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”

locul III           – raionul Cahul

VOLEI (BĂRBAȚI)

locul I              – Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”

locul II            – municipiul Chișinău

locul III           – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

MINI-FOTBAL

locul I              – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

locul II            – municipiul Chișinău

locul III           – Institutul de Medicină Urgentă

TENIS DE MASĂ (FEMEI)

locul I              – Soroceanu Octeabrina, municipiul Bălți

locul II            – Starciuc Svetlana, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”

locul III           – Cecan Natalia, Comrat

TENIS DE MASĂ (BĂRBAŢI)

locul I              – Danilov Ion, Clinica de Medicină Estetică „Sancos”

locul II            – Vîrlan Andrian, Asociația Farmaciștilor

locul III           – Grozavu Marian, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui

ŞAH (FEMEI)

locul I – Nedbailova Tatiana, municipiul Bălți

locul II            – Babin Silvia, municipiul Chișinău

locul III           – Babin Tatiana, Clinica de Medicină Estetică „Sancos”

ŞAH (BĂRBAŢI)

locul I              – Harbuz Traian, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”

locul II            – Grosu Mihail, raionul Rezina

locul III           – Bordian Ion, raionul Telenești

JOC DE DAME (FEMEI)

locul I              – Odajiu Ada, raionul Soroca

locul II            – Saharnovschih Lilia, Spitalul Clinic de Psihiatrie

locul III           – Cernov Tamara, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”

JOC DE DAME (BĂRBAŢI)

locul I              – Banaru Mihai, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

locul II            – Mihalcean Vitalie, municipiul Chișinău

locul III           – Pogorevici Anatolie, raionul Soroca

ARUNCAREA DARŢULUI (FEMEI)

locul I             – Todiraș Ala, raionul Soroca

locul II            – Păgînu Oxana, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”

locul III           – Condorachi Elena, raionul Sângerei

– Tabarcea Galina, municipiul Bălți

ARUNCAREA DARŢULUI (BĂRBAŢI)

locul I              – Dogotari Nicolai, Institutul Mamei și Copilului

locul II            – Croitor Petru, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”

locul III – Dogolean Alexandr, municipiul Bălți.

 

Informații utile