O CARTE PENTRU UN COPIL

16/05/2016

Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor, organizează, până la 1 iunie, campania „O carte pentru un copil” destinată copiilor din familii social-vulnerabile.

Prin această acțiune, se propune de a oferi copiilor nevoiași posibilitatea de a avea acces la cât mai multe cărți, de a promova lectura pe suport de hârtie a copiilor și tinerilor.

În contextul celor menționate, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova solicită implicarea cât mai activă în derularea campaniei nominalizate și colectarea cărților în acest scop. Membrii de sindicat care doresc să doneze cărți pentru copii, noi sau folosite, dar în stare bună, pot să le aducă la sediul Federației Sindicale „Sănătatea” (str. 31 August 1989, nr. 129, mun. Chișinău).

Cărțile colectate vor fi donate, în luna iunie, copiilor plasați în serviciul de asistență parentală profesionistă, în centrele de plasament pentru copii și celor din familiile social-vulnerabile din Republica Moldova.

Informații utile