MSMPS menține un dialog eficient cu Federația Sindicală „Sănătatea” pentru promovarea intereselor angajaților din sistemul medical

15/02/2019
MSMPS menține un dialog eficient cu Federația Sindicală „Sănătatea” pentru promovarea intereselor angajaților din sistemul medical

Secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, a avut o întrevedere astăzi, 14 februarie, cu conducerea Federației Sindicale „Sănătatea”, în cadrul căreia au discutat despre îmbunătățirea legislaţiei în domeniul retribuirii muncii în domeniul sănătății, precum și eficientizarea mecanismului de consultări și negocieri colective.

„Apreciem că susțineți angajații, care activează în sistemul de sănătate, prin promovarea respectării drepturilor acestora, atât din punct de vedere financiar, cât și a condițiilor de muncă. Scopul nostru comun este ca fiecare angajat să aibă un salariu competitiv și un loc de muncă modern”, a declarat secretarul general de stat.

La rândul său, președintele Federației Sindicale „Sănătatea”, Aurel Popovici, a menționat că sindicatele din sănătate vor susține și promova inițiativele, care să contribuie la menținerea și motivarea lucrătorilor medicali, în corespundere cu reformele inițiate de către Minister.

În cadrul întrunirii, oficialii au enunțat necesitatea promovării și revizuirii actelor legislative și normative, ce reglementează modalitatea de salarizare a angajaților din sectorul bugetar, prin prisma lacunelor identificate în aplicarea acestora, medierii situațiilor conflictuale, precum și respectarea regulilor dialogului social. Astfel, în urma discuțiilor urmează să fie examinate problemele enunțate și identificate soluții.

Menționăm că, în ianuarie 2018, pentru realizarea măsurilor privind dezvoltarea ramurii sănătății, apărarea drepturilor și intereselor de muncă, profesionale, economice ale angajaților din sistemul medical, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Compania Națională de Asigurări în Medicină au încheiat cu Federația Sindicală „Sănătatea” Convenția colectivă la nivel de ramură pentru anii 2018-2021.

Sursa: pagina web a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Informații utile