Moratoriul angajării de noi salariați în Centrele de sănătate publică

31/10/2016

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova s-a adresat către prim-ministru Republicii Moldova dl Pavel Filip cu rugămintea de a revedea prevederile Hotărârii Guvernului nr. 953 din 08.08.2016 privind moratoriul angajării de noi salariați în Centrele de sănătate publică – scrisoarea nr.01-025/359 din 13.09.2016.

Guvernul prin indicația nr. 31-11-23-667 din 27.09.2016 a obligat Ministerele Finanțelor și Sănătății să examineze demersul Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

Conform lămuririi Ministerului Finanțelor (scrisoarea nr.08-03/342/875) prin Hotărârea Guvernului nr. 953 din 8 august 2016 se stabilește moratoriul privind majorarea numărului de unități de personal real încadrat la nivel de autoritate publică. Astfel, la punctul 4 din hotărârea susnumită se menționează că, pe perioada moratoriului, încadrarea personalului în funcțiile vacante se realizează cu menținerea numărului de posturi vacante per autoritate.

Scrisoarea Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova și răspunsurile Ministerelor Finanțelor și Sănătății le puteți găsi AICI.

 

Informații utile