Mesajul președintelui FSSM, Aurel POPOVICI, cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului

18/06/2021
Mesajul președintelui FSSM, Aurel POPOVICI, cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului

Dragi colegi!

De Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, parcurgem cu toţii perioada ce va rămâne în istorie ca perioada pandemiei COVID-19, perioada în care lucrătorilor medicali li s-au cerut şi mai multe eforturi, şi mai multe ore petrecute în îngrijirea pacienţilor, iar acest lucru s-a realizat în multe situaţii. Sunt lucrători care, de la începutul acestei pandemii, şi-au sacrificat din timpul și sănătatea lor pentru ca sistemul sanitar să facă faţă cât mai bine noilor condiţii.

Munca unui medic este foarte dificilă – în fiecare zi trebuie să iei decizii de care depinde soarta cuiva. Pentru un medic un caz nu se încheie odată cu programul de lucru, el fiind luat cumva de acesta acasă.

Cu urechile trebuie să auzim tot ceea ce spune pacientul. Cu ochii trebuie să vedem tot ce ne arată pacientul. Cu mâinile trebuie să simțim tot ce este ascuns privirii. Cu mintea trebuie să concepem tot ceea ce nu s-a spus.

Zeci de ani de pregătire continuă, sute de ore de studiu, mii pacienți și vieți salvate. În cuvinte puține, cam așa s-ar traduce viața unui medic.

Nu de puține ori s-a pus problema ca lucrătorii medicali sa-și ceară respectul înapoi. Să-și ceară dreptul la o viață decentă. Unii s-au resemnat, iar alții, au ales să plece, la propriu. Cei care au rămas au făcut-o de drag și respect pentru oamenii din jurul lor, cu speranța că poate într-o zi va fi așa cum trebuie sa fie. Și poate va fi!

Mesajul meu de Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului merge, pe de o parte, către autorităţi, cărora le solicităm ca, împreună cu noi, să identifice soluţii pentru creşterea numărului de lucrători medicali şi pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă.

Iar colegilor mei le mulţumesc! Federația Sindicală “Sănătatea” a fost, este şi va fi întotdeauna alături de dumneavoastră în practicarea profesiei pe care aţi ales-o, o muncă ce implică multiple responsabilităţi şi provocări.

În această zi, Vă aduc un omagiu tuturor lucrătorilor medicali, specialiştilor din domeniul farmaceuticii şi tehnicii medicale, precum şi colectivelor de cadre didactice şi profesorale, tuturor celor care şi-au legat soarta de cea mai nobilă şi umană meserie de pe pământ.

Vă doresc să fiţi sănătoşi, puternici, prosperi şi fericiţi în familiile Dumneavoastră!

Cu mult respect şi apreciere,

Aurel POPOVICI

Președinte

Federația Sindicală “Sănătatea” din Moldova

Informații utile