Membrii Biroului Executiv convocați în ședință

29/09/2017

La 28 septembrie 2017, membrii Biroului Executiv ai Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova s-au convocat în ședință pentru a discuta chestiunile cu privire la:

 

  1. Cu privire la inițierea negocierilor Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021.
  2. Cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului educațional, sesiunea IV, cu genericul „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea „Negociator sindical”.
  3. Cu privire la organizarea și desfășurarea Programului educațional „Formare de Formatori”.
  4. Cu privire la totalurile organizării odihnei și întremării sănătății copiilor și adolescenților în perioada estivală 2017.
  5. Informație cu privire la totalurile sondajului de opinie privind aplicarea liberii practici în asistența medicală primară.
  6. Informație cu privire la examinarea cererii de afiliere a organizației sindicale primare „Echitate” a angajaților din IMSP Institutul de Cardiologie.
  7. Informație cu privire la delegarea reprezentantului Federației Sindicale „Sănătatea” la ședința Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali, Moscova (Rusia).
  8. Informație cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului pentru membrele Consiliului de Femei din cadrul Federației Sindicale „Sănătatea”.

 

Informații utile