Informații utile cu privire la activitatea și finanțarea IMSP-urilor pentru perioadă stării de urgență în sănătate publică

01/06/2020
Informații utile cu privire la activitatea și finanțarea IMSP-urilor pentru perioadă stării de urgență în sănătate publică

 

Federația Sindicală “Sănătatea” vă aduce la cunoștință că, Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2020, a fost completată cu un șir de modificări. Astfel, potrivit articolului 3, CNAM acoperă din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală cheltuielile necesare prestării asistenței medicale, inclusiv pe perioada stării de urgență.

Un puct important este completarea articolului XI din aceeași Lege, care prevede că pe perioada stării de urgență în sănătate publică, în cazul în care IMSP-urile nu execută volumul de asistență medicală prevăzut în contractele de prestare a serviciilor medicale, CNAM efectuează lunar către instituțiile respective plăți în avans în mărime de 80% din 1/12 parte din suma contractuală.

Totodată, potrivit modificărilor din articolul XII, pe perioada stării de urgență în sănătatea publică, pentru IMSP care nu execută volumele contractuale pe tip de asistență medicală spitalicească, CNAM transferă, în baza facturilor, mijloacelor financiare lunare conform sumei contractuale pentru anul 2020, cu excepția cheltuielilor neexecutate destinate acoperirii consumabilelor și a medicamentelor costisitoare acoperite suplimentar costului cazului tratat, precum și a cheltuielilor neexecutate destinate salarizării rezidenților.

În concluzie, vă informăm că în perioada stării de urgență în sănătate publică, nimeni nu poate obliga angajații din sectorul medical de a pleca în concediu din cont propriu (neplătit), invocând insuficiența resurselor financiare.

Documentul integral este disponibil în Monitorul Oficial nr.124/125 (7453-7454) din 26 mai 2020.

 

Informații utile