Informarea membrilor de sindicat – prioritatea Federației Sindicale „Sănătatea”

28/11/2017
Informarea membrilor de sindicat – prioritatea Federației Sindicale „Sănătatea”

La 27 noiembrie curent, reprezentanții Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova au avut o întâlnire cu membrii de sindicat ai instituțiilor medicale din raionul Ialoveni.

Vicepreședintele Federației Sindicale „Sănătatea”, dl Zubcu Igor, a informat liderii, activiștii și membrii de sindicat despre activitățile desfășurate de către Federație pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, majorarea veniturilor salariale, asigurarea garanţiilor suplimentare negociate de către Sindicat în Convenţia colectivă (nivel de ramură) şi Contractul colectiv de muncă, motivarea apartenenței la sindicat etc. Concomitent, participanții au fost informați despre activitățile planificate pentru perioada ulterioară.

 

Cea mai atractivă și interesantă temă a fost cea cu privire la modificările și completările Codului muncii. Participanții s-au implicat activ la discuții, adresând întrebări vis-a-vis de chestiunile incerte. În acest context, „mărul discordiei” a fost modificarea și completarea articolului 86 al Codului muncii, cu privire la concediere, și anume completarea acestuia cu litera „y1) deţinerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă”. Lucrătorii medicali au aflat că în conformitate cu punctul 29 din Convenția colectivă (nivel de ramură) pe anii 2014-2017, „În cazul când salariatul este membru de sindicat, contractul individual de muncă poate fi desfăcut din inițiativa angajatorului doar cu acordul în scris a organului sindical respectiv.”

Reprezentanții Federației au menționat că sunt deschiși să reacționeze prompt la fiecare apel (demers în scris) al membrilor de sindicat.

Informații utile