În toiul adunărilor/conferințelor de dare de seamă și alegeri

01/10/2014

În legătură cu expirarea, în anul 2014, a mandatului de împuternicire a organelor de conducere și a liderilor organizațiilor sindicale primare, teritoriale și asociațiilor, membre ale Sindicatului „Sănătatea” și în conformitate cu Statutul Sindicatului, în baza hotărârii Consiliului Republican al Sindicatului „Sănătatea”, nr.V-04 din 11.04.2014 „Cu privire la organizarea adunărilor şi conferinţelor de dare de seamă şi alegeri”, Biroul Executiv al Sindicatului „Sănătatea” solicită respectuos președinților Comitetelor sindicale ale instituțiilor medico-sanitare, farmaceutice și de învățământ să organizeze și să desfășoare adunările/conferințele în conformitate cu Regulamentul privind convocarea, organizarea și desfăşurarea adunărilor/conferințelor de dare de seamă şi alegeri ale organelor de conducere a organizaţiilor sindicale membre din cadrul Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova.

 

De asemenea, solicităm, liderilor comitetelor sindicale ale organizaţiilor primare din raioane, membre ale Sindicatului „Sănătatea” să organizeze conferințe sindicale raionale, să formeze Consilii raionale ale Sindicatului „Sănătatea” şi să aleagă organele de conducere ale Consiliului sindical raional, care vor coordona activitatea organizaţiilor sindicale primare din raion şi le va acorda ajutor metodic și practic.

Reamintim conducătorilor organizaţiilor sindicale membre ale Sindicatului „Sănătatea” să prezinte, în termen de până la 5 zile după adunare/conferinţă în adresa Biroului Executiv hotărârile adunării/conferinţei, anchetele delegaţilor la Congresul VI al Sindicatului „Sănătatea”, cât şi a reprezentantului înaintat în Consiliul Republican al Sindicatului „Sănătatea”, conform anexelor nr. 8, 9 al Regulamentului menționat.

Stimați colegi, NU UITAȚI să informați membrii de sindicat, despre organizarea și desfășurarea adunărilor/ conferințelor de dare de seamă şi alegeri în următoarele termene: liderul grupului sindical – nu mai puţin decât cu 5 zile înainte; comitetul sindical, comitetul sindical unificat – nu mai puţin decât cu 15 zile înainte; organul sindical municipal, raional, al asociaţiilor – nu mai puţin decât cu o lună înainte.

 

Informații utile