IMPULS DIN INIMĂ PENTRU SUFLET

13/04/2016
IMPULS DIN INIMĂ PENTRU SUFLET

Suferinţa provocată de pierderea celor dragi este un sentiment pentru care nu putem găsi cuvinte de consolare. Însă comemorarea prin organizarea diverselor activități ar păstra memoria lor veșnică.
La 18 ianuarie curent, răpus de o boală nemiloasă, a plecat dintre noi Petru Sarev, președintele Comitetului sindical al Spitalului raional Ocnița. Federația Sindicală „Sănătatea”, la ceremonia de funerare, a venit cu inițiativa de a numi Secția de imagistică în numele regretatului Sarev și a instala o placă comemorativă. Administrația Spitalului raional a acceptat provocarea și de comun cu Comitetul sindical, au efectuat toate lucrările pentru a instala în incinta Spitalului placa comemorativă.
La 12 aprilie a avut loc inaugurarea plăcii comemorative. La eveniment au participat colectivul Spitalului raional, reprezentanți ai Consiliului raional Ocnița, reprezentanți ai administrației publice locale Bîrnova și membrii familiei Sarev.
Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova a fost reprezentată de către Igor Zubcu, vicepreședinte și Ion Cucu, consilier principal.

Informații utile