Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova în acțiune

18/06/2015
Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova în acțiune

La 17 iunie curent, a avut loc o întrevedere a reprezentanților Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova cu directorii și șefii de secții ai unităților medicale.

În cadrul ședinței dl Aurel Popovici, președintele Federației, a menționat cele mai stringente probleme, cum ar fi: reformele implementate în sistemul de sănătate și poziția Sindicatului atunci când aceste reforme sunt în detrimentul membrilor de sindicat; salariile mici ale angajaților din ramură și necesitatea majorării acestora; lipsa unui organ care să gestioneze situația din teritoriu, precum și problemele tinerilor specialiști. Președintele Sindicatului a menționat necesitatea majorării indemnizației unice acordate tinerilor specialiști, medicilor și farmaciștilor – de la 30 mii de lei la 100 mii de lei și personalului medical și farmaceutic mediu – de la 24 mii de lei la 75 mii de lei etc. Dl Aurel Popovici a adus la cunoștința auditoriului Strategia Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova pe anii 2015-2020 și Revendicările Congresului VI al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova către organele de conducere ale Republicii Moldova şi propunerilor delegaţilor Congresului VI din 29.05.2015.

Consilierul principal al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, dl Ion Cucu, le-a vorbit participanților despre prevederile legislaţiei privind salarizarea şi normarea muncii angajaţilor din instituţiile medico-sanitare, farmaceutice şi de învăţământ, evaluarea muncii și tarifarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice etc.

Informații utile