Ședința Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali

Președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, Aurel Popovici, a participat, pe 14 septembrie 2017, la lucrările ședinței Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali, la care au fost și reprezentanți din Rusia, Bielorusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Armenia și Tadjikistan.
În cadrul ședinței s-au pus în discuție următoarele chestiuni:
– Cu privire la încetarea și confirmarea împuternicirilor de funcție a membrilor Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali;
– Rolul sindicatelor în apărarea și reprezentarea intereselor lucrătorilor medicali privind plata muncii;
– Educația sindicală – factor al dezvoltării mișcării sindicale;
– Cu privire la aprobarea raportului financiar al Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali privind utilizarea surselor financiare din bugetul sindical pe anul 2016;
– Cu privire la actul de venituri și cheltuieli a bugetului sindical al Executivului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali pentru anul 2017;
– Cu privire la cotizațiile sindicale transferate de către organizațiile membre ale Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali pentru anul 2016 și prima jumătate a anului 2017;
– Cu privire la mărimea și termenii de plată a cotizațiilor sindicale de către organizațiile membre ale Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali pentru anul 2018;
– Cu privire la convocarea Congresului IX al Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali;
– Cu privire la crearea comisiilor pentru completarea Statutului Confederației Internaționale a Sindicatelor Lucrătorilor Medicali.