Ședința Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea”

16/10/2014

La 17 octombrie curent, va avea loc ședința Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova la care se vor examina următoarele chestiuni:

 

  1. Cu privire la organizarea și desfășurarea adunărilor (conferințelor) de dare de seamă și alegeri în organizațiile sindicale, membre ale Sindicatului „Sănătatea”.
  2. Cu privire la aprobarea Ghidului participantului la adunările (conferințele) de dare de seamă și alegeri ale organizațiilor sindicale, membre ale Sindicatului „Sănătatea”.
  3. Cu privire la Circulara Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Sindicatului „Sănătatea” din 28.07.2014 privind organizarea muncii în ture/gărzi.
  4. Cu privire la realizarea prevederilor Legii nr. 330 din 23.12.2013 privind implementarea de la 01.07.2014 a salariului tarifar pentru categoria I de calificare în instituțiile medico-sanitare publice încadrate în asigurările obligatorii de sănătate.
  5. Cu privire la încheierea contractelor (convențiilor) colective de muncă în conformitate cu prevederile Convenției colective nivel de ramura sănătății pe anii 2014-2017.
  6. Cu privire la rezultatele Spartachiadelor Sindicatului „Sănătatea” și Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
  7. Cu privire la aprobarea avizelor-motivație la proiectele actelor normative.

 

Informații utile