Ședința Biroului Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova

02/03/2016
Ședința Biroului Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova

La 2 martie 2016 a avut loc ședința Biroului Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova. Membrii Biroului Executiv și a Comisiei de Cenzori ale Federației s-au întrunit pentru a stabili data convocării şedinţei în plen a Consiliului Republican al Federației Sindicale „Sănătatea”. O deosebită atenție a fost atras proiectului Ordinului Ministerului Sănătății privind modernizarea și reorganizarea serviciului de laborator al Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Membrii Executivului s-au arătat a fi indignați de reorganizările făcute în acest Serviciu de către Ministerul Sănătății și consideră că trebuie de luat atitudine. Concomitent, ei au discutat chestiunea cu privire la Planul de repartizare a biletelor de tratament balneo-sanatorial pentru anul 2016 și cea cu privire la desfășurarea Spartachiadei XXXI a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova în anul 2016.

Vicepreședintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, dl Igor Zubcu, a informat membrii Executivului despre Campania „Nu agresați cadrele medicale” derulată de către Federația SANITAS din România.

Reieșind din Protocolul de cooperare și înfrățire între Federația SANITAS din România și Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova, semnat la 10 decembrie 2015, și inițiativa Federației SANITAS de protejare a cadrelor medicale, Biroul Executiv al Federației susține colegii din România.

Informații utile