Convocarea Comisiei pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură

25/07/2019

Federaţia Sindicală „Sănătatea” din Moldova, în calitate de partener social în domeniul sănătăţii, semnatar al Convenţiei colective (nivel de ramură) pe anii 2018-2021, pledează pentru modelul social european al promovării politicii sociale avantajoase lucrătorilor medicali, ceea ce presupune: un nivel ridicat al protecţiei sociale cu servicii de interes general; existenţa dialogului social, care presupune coordonarea politicilor cu acordurile colective, negociate de partenerii sociali; o atenţie deosebită acordată coeziunii sociale; un set de valori esenţiale comune, ca de pildă: politica nediscriminatorie, toleranţa, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi, un nivel cât mai ridicat al ocupării, creşterea durabilă şi neinflaţionistă, competitivitatea economică, calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.

Întru realizarea celor enunţate mai sus, Federaţia Sindicală „Sănătatea” din Moldova a adresat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină scrisoarea nr. 03-01/244 din 22.07.2019, prin care a solicitat numirea celor 4 membri şi 2 membri supleanţi din partea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi convocarea Comisiei pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură, în scopul stabilirii componenţei nominale a consiliilor de specialitate şi aprobarea planului de lucru pentru semestrul II al anului curent.

Scrisoarea nominalizată o puteți găsi AICI.

Informații utile