Conferința de dare de seamă și alegeri – CNMF „Raisa Pacalo”

16/10/2014
Conferința de dare de seamă și alegeri – CNMF „Raisa Pacalo”

„Activitatea Comitetului Sindical (CS) al Salariaţilor din Colegiu pe perioada 2010-2014, a fost orientată spre acţiuni hotărîte în realizarea principiilor de bază, de care se călăuzeşte mişcarea sindicală, Sindicatul Sănătatea, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova” – astfel și-a avut începutul raportul de dare de seamă președintele CS al Colegiului Național de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, dna Rodica Emilian.

Subliniind că obiectivul major la baza activităţilor desfăşurate a fost: „Apărarea drepturilor profesionale şi intereselor social-economice a salariaţilor”, președintele CS a menționat toate pârghiile de activitate a Comitetului, accentul fiind pus pe perfecţionarea  profesională; crearea condiţiilor de muncă şi securitatea în muncă; crearea confortului social; crearea odihnei salariatului și a menționat implicarea și activitatea asiduă și permanentă a colectivului.

 

Important de accentuat că Comitetul sindical în comun cu acordul administraţiei duce o activitate informaţională continuă. Colectivul este informat de toate restricţiile şi schimbările legislative în activitatea social-economică a salariaţilor prin informaţii în cadrul şedinţelor, consiliului de administraţie, profesoral  şi adunările salariaţilor.

Conferința a fost încheiată cu alegerea noului Comitet sindical și realegerea dnei Rodica Emilian în funcție de președinte al CS.

Biroul Executiv al Sindicatului „Sănătatea” aduce mulțumiri dnei Rodica Emilian pentru munca depusă pentru perioada mandatului care s-a scurs și îi dorim succes pentru perioada următoare.

 

Informații utile