Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova nu susține modificările și completările la Codul muncii care diminuează din drepturile și garanțiile salariaților

14/08/2017

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 23 iunie, o serie de modificări și completări la Codul muncii al Republicii Moldova.

Proiectul de lege prevede, printre altele, scutirea angajatorilor de obligația de a prezenta statele de personal inspecției teritoriale de muncă și de a elibera salariaților permise nominale de acces la locul de muncă, excluderea interzicerii perioadei de probă la angajarea tinerilor specialiști în cazul încheierii contractului individual de muncă și concedierea ulterioară a acestora fără ca angajatorul să mai fie obligat să-și argumenteze decizia. De asemenea, se propune micșorarea cu 2 ani a concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, limitarea acțiunii contractelor colective de muncă, dar și privarea sindicatelor de dreptul de a se opune concedierii angajaților.

Guvernul nu a ținut cont de argumentele sindicatelor, care, în cadrul ultimei ședințe a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, de la 25 mai curent, și-au prezentat Avizul asupra acestui document, prin care au respins mai multe din propunerile înaintate.

”Până la momentul actual, propunerile privind modificarea legislației muncii au fost elaborate de partenerii sociali prin consens. Spre regret, proiectul respectiv nu a fost aprobat în baza unui compromis între Guvern, sindicate și patronate, acest document venind să diminueze drepturile și garanțiile salariaților membri de sindicat, eficacitatea dialogului social și importanța contractelor colective de muncă”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Prin urmare, reieșind din faptul că proiectul de Lege avizat​ conţine modificări şi completări care subminează:

  • drepturile şi garanţiile salariaţilor;
  • drepturile şi garanţiile activităţii sindicatelor în protejarea membrilor lor;
  • eficacitatea parteneriatului social în sfera muncii, mai cu seamă, la nivel de unitate;
  • contravine prevederilor constituţionale (art. 43 şi art. 72 din Constituţia Republicii Moldova) şi normelor dreptului internaţional la care Republica Moldova este parte, prin ratificare (Convenţia OIM nr. 158/1982);
  • conţine propuneri de modificare a Codului muncii fără o analiză fundamentată din punct de vedere economico-financiar (art. 20 din Legea nr. 780/2001);
  • conţine prevederi care ar încuraja aplicarea muncii la negru;
  • reduce (exclude) neîntemeiat anumite obligaţii, responsabilităţi ale angajatorului;​
  • stabileşte privilegii mediului de afaceri şi climatului investiţional în Republica Moldova, din contul restrângerii drepturilor şi garanţiilor salariaţilor,

CNSM respinge proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului muncii și solicită Parlamentului Republicii Moldova examinarea minuțioasă a acestuia, în vederea neadmiterii instaurării inechității sociale și diminuării rolului dialogului social.

Departamentul mass-media și relații internaționaleal  CNSM

Informații utile