Centrul Medical Consultativ Diagnostic

11/09/2013

Dl Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, și dl Mircea Buga, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, au efectuat o vizită la Centrul Medical Consultativ Diagnostic din cadrul Institutului Muncii SRL, unde au fost informați despre activitatea curentă a Centrului. Dumnealor au examinat dispozitivele medicale aflate în dotare, posibilitățile de diagnosticare, au făcut cunoștință cu personalul medical.

În urma acestei vizite s-a încheiat contractul de prestări servicii medicale de înaltă performanță în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, finanțat de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, care intră în vigoare de la 01.09.2013. Acest contract prevede alocarea a câte 25 000 lei lunar (până la 31.12.2013), pentru efectuarea examinărilor ultrasonografice și diagnosticii funcționale acordate membrilor de sindicat ai Centrelor Sindicale National Ramurale, membre ale Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

 

Vă informăm că pentru a beneficia de serviciile medicale acordate la Centrul Medical Consultativ Diagnostic al „Institutului Muncii” SRL, în baza poliței de asigurare obligatorie de asistență medicală este necesară îndreptarea de la medicul de familie sau de la medicul specialist care va îndeplini biletul de trimitere – Forma 027/e. În biletul de trimitere trebuie să fie indicată denumirea investigației și codul acesteia din lista serviciilor de înaltă performanță – Anexa nr. 5 al Programului unic.

Pentru buna desfășurare a activității Centrului este obligatorie programarea prealabilă, care se poate face la telefonul 022497269 sau e-mail cmcd@mail.md

În cazul când este depășită limita finanțării de către Compania Națională de Asigurări în Medicină sau nu aveți îndreptare medicală Centrul acordă servicii medicale conform Catalogului de tarife, și care constituie 25% din prețurile stabilite de stat. Catalogul de tarife pentru membrii de sindicat este afișat pe situl: www.institutulmuncii.md.

 

Informații utile