1 Mai – Ziua Internaţională a solidarităţii oamenilor muncii

26/04/2012

La 1 mai, curent, de Ziua Internaţională a solidarităţii oamenilor muncii, sindicatele Republicii Moldova organizează un miting, în Piața Marii Adunări Naționale, cu începere de la ora10.00, cu participarea a peste 20 de mii de oameni din toată ţara.

Mitingul nu va avea conotaţii politice, scopul fiind evaluarea situaţiei social-economice a oamenilor muncii din ţară şi identificarea căilor de depăşire a problemelor cu care se confruntă aceştia.

În special, vor fi abordate aspectele ce ţin de contracararea muncii informale şi achitării salariilor „în plic”, adoptarea legii cu privire la minimul de existenţă şi stabilirea salariului minim pe ţară până la nivelul minimului de existenţă, adoptarea legii cu privire la preţuri, elaborarea unui sistem unic de pensionare în vederea lichidării tuturor inechităţilor între pensionari, precum şi necesitatea stopării promulgării modificărilor la Legea privind îndemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă efectuate în detrimentul salariaţilor.

Informații utile