CAPITOLUL X: DISPOZIŢII FINALE
CAPITOLUL X: DISPOZIŢII FINALE
Art.80. Mandatele organelor elective şi Comisiilor de cenzori ale organizaţiilor sindicale de toate nivelurile expiră o dată cu perioada pentru care acestea au fost alese.
Art.81. Retragerea mandatului organelor elective de conducere, Comisiei de cenzori o face adunarea, conferinţa, Congresul organizaţiilor sindicale respective.
Art.82. Modul de desfăşurare a adunărilor, conferinţelor, Congresului se stabileşte prin Regulamentul respectiv aprobat de Biroul Executiv al Sindicatului.
Art.83. Calitatea de membru al Sindicatului încetează prin retragere, excludere, deces.
1) Retragerea din sindicat se face prin libera voinţă a membrului de sindicat de la data depunerii cererii personale în organizaţia sindicală de apartenenţă. Ea nu este supusă aprobării de către comitetul sindical.
2) Excluderea din sindicat este o sancţiune disciplinară extremă, aplicată pentru nerespectarea prevederilor Statutului şi pentru acţiuni ce dăunează imaginii şi unităţii Sindicatului.
Hotărârea de excludere este adoptată de către comitetul sindical al organizaţiei sindicale primare.
3) Redobândirea calităţii de membru al Sindicatului se realizează în organul sindical care a hotărât excluderea, conform art. 20 al prezentului Statut, după o perioadă de cel puţin 6 luni.
Art.84. Calitatea de organizaţie sindicală-membră a Sindicatului încetează prin retragere, excludere sau autodizolvare.
1) Retragerea organizaţiei sindicale primare din Sindicat se hotărăşte prin vot secret de către adunarea generală a organizaţiei cu o majoritate de cel puţin 2/3 din membrii de sindicat, cu participarea obligatorie a reprezentantului împuternicit al Biroului Executiv al Sindicatului.
Hotărârea adunării generale a organizaţiei sindicale primare despre retragere din Sindicatul este prezentată Biroului Executiv al Sindicatului în termen de 10 zile din momentul adoptării acesteia.
Drepturile organizaţiei sindicale primare încetează după 30 de zile de la data înregistrării cererii de retragere.
2) Organizaţia membră, care întreprinde acţiuni ce contravin prevederilor prezentului Statut, poate fi exclusă din Sindicat.
Hotărârea cu privire la excludere se adoptă cu un număr de 2/3 din voturile membrilor Biroului Executiv al Sindicatului.
Organizaţia exclusă din Sindicat poate contesta hotărârea Biroului Executiv la Consiliul Republican, hotărârea căruia este definitivă.
3) Organizaţia sindicală primară retrasă sau exclusă este obligată să achite cotizaţia până în ziua încetării calităţii de membru, precum şi să restituie bunurile materiale primite în folosinţă de la Sindicat.
4) Reprimirea organizaţiei retrase sau excluse se face în condiţiile articolului 11 al prezentului Statut.
5) Organizaţia membră, retrasă sau exclusă din Sindicat, pierde dreptul la restituirea cotizaţiilor de membru şi mijloacelor băneşti depuse în scopul formării patrimoniului Sindicatului.
Art.85.
(1) Sindicatul îşi încetează activitatea prin hotărârea Congresului sau conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Hotărârea se consideră adoptată dacă pentru ea au votat cel puţin 2/3 din delegaţii aleşi care reprezintă 2/3 din membrii de sindicat.
(2) In cazul adoptării hotărârii privind dizolvarea Sindicatului, Congresul numeşte Comisia de dizolvare în componenţa Biroului Executiv al Sindicatului.
(3)Patrimoniul Sindicatului, rămas după efectuarea tuturor plăţilor către creditori, este utilizat în scopurile stabilite de Congres.
Art.86. Prezentul Statut intră în vigoare la data înregistrării lui.