Federația Sindicală „Sănătatea” la prima întrevedere cu conducerea Ministerului Sănătății

29/09/2021
Federația Sindicală „Sănătatea” la prima întrevedere cu conducerea Ministerului Sănătății

Imperativul dialogului social, salarizarea lucrătorilor medicali, finanțarea sistemului de sănătate, problemele ce vizează resursele umane din sănătate, precum și eficientizarea resurselor din fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală au fost subiectele principale puse în discuție în cadrul întrevederii conducerii Federației Sindicale “Sănătatea” (FSSM) cu ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, desfășurată la 27 septembrie curent.

În cadrul întâlnirii au fost discutate cele mai stringente probleme, unde este necesară intervenția Ministerului, precum și stabilirea relațiilor de cooperare pe diverse platforme de discuții.

Președintele FSSM, Aurel Popovici a venit cu solicitarea de a relua activitatea Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură în termeni cât mai restrânși. În aceeași ordine de idei, FSSM a propus de a include în Planul de activitate al Comisiei pentru consultări și negocieri colective în domeniul sănătății, pentru trimestrul IV al anului 2021, trei subiecte importante, cum ar fi:

  • Inițierea negocierilor cu privire la proiectul Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2022-2025.
  • Evaluarea sistemelor de salarizare a personalului medical și plata indemnizațiilor unice acordate acestora.
  • Evaluarea stării securității și sănătății la locul de muncă pentru lucrătorii din sectorul sanitar, în contextul pandemiei COVID-19.

Ministrul Ala Nemerenco a informat despre acțiunile întreprinse de echipa Ministerului și a menționat faptul că unul din primii pași va fi majorarea salariului personalului auxiliar angajat în sistemul asigurărilor medicale, accentuând  că aceste categorii de personal sunt rămase semnificativ în urmă cu nivelul salarial.

Reamintim că, Federația Sindicală “Sănătatea”, prin multiple sesizări adresate autorităților, începând cu anul 2020, a solicitat insistent ca personalul non-medical să beneficieze de majorări salariale (https://bit.ly/39NB2hS).

Totodată, ministrul ne-a asigurat că vor fi căutate soluții pentru a include în proiectul politicii bugetare și fiscale pentru anul 2022 o majorare salarială pentru angajații din sistem.

La final, participanții la întrevedere au agreat univoc organizarea ședințelor de consultări în scopul edificării unui sistem de ocrotire a sănătății eficient și durabil.

Informații utile