Demersul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova către Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, în legătură cu aprobarea de către Parlament a propunerilor de modificare şi completare a Codului muncii

14/08/2017

Stimate domnule președinte,

Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că Parlamentul Republicii Moldova, în ședința plenară din 21 iulie curent, a adoptat în primă și a doua lectură proiectul Legii pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28.03.03 (înregistrat cu nr.216 la 27.06.2017).

Acest proiect de Lege cuprinde doar propunerile reprezentanților asociațiilor de business, fără niciun fel de analize sociale, economice sau juridice.

Deși sindicatele au fost implicate la elaborarea acestei Legi, propunerile și obiecțiile acestora, expuse în avizul aprobat prin Hotărîrea Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova nr. 6-2 din 25.05.2017 (se anexează) nu au fost luate în considerare.

Ținem să menționăm că amendările adoptate la Codul muncii: subminează drepturile și garanțiile sociale, economice și de muncă ale salariaților; diminuează menirea socio-juridică a contractelor individuale și colective de muncă; compromit măsurile întreprinse de stat ce țin de contracararea muncii la negru și achitarea salariilor în plic; afectează eficacitatea activității de parteneriat social; creează contradicții ale legislației naționale cu normele dreptului internațional la care Republica Moldova este parte.

Prin urmare, aplicarea în practică a modificărilor și completărilor Codului muncii, care diminuează drepturile și interesele de muncă ale salariaților, cu siguranță, vor provoca situații conflictuale și va condiționa necesitatea de a reveni asupra perfecționării reglementărilor legale în domeniul muncii.

În scopul neadmiterii diminuării drepturilor și garanțiilor de muncă, inclusiv constituționale ale salariaților, vă rugăm, stimate domnule președinte al Republicii Moldova, să nu promulgați Legea pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28.03.03 (art.9, 10, 33 ș.a.) și, ca urmare, să fie reexaminată de Parlamentul Republicii Moldova.

În speranța că solicitarea noastră va avea parte de o apreciere favorabilă, fapt despre care dorim să fim informați, vă rugăm să primiți și pe această cale asigurarea înaltei noastre considerațiuni.

Cu respect,

Președinte                                                                                                Oleg BUDZA

Informații utile