Astăzi, suntem cei care vom da notă activităţii noastre pe parcursul ultimilor 5 ani şi vom aproba Strategia de activitate pentru un viitor mai bun al membrilor de sindicat.
Federaţia Sindicală „Sănă-tatea” apreciază pozitiv activitatea dintre congrese a CNSM.
Este firesc să ne axăm pe ce am făcut, ce facem, ce avem de făcut?
Dar mi-am pus un semn de întrebare cu privire la faptul: care este semnificaţia istorică a evenimentului de astăzi?
Această întrebare reiese din contextul perioadei de tranziţie, sau chiar de schimbare prin care trecem la nivel global, regional şi de ţară. Fiecare dintre noi simţim progresul, cu atât mai sensibili suntem la crize: financiare, sociale, demografice…, dar mai puţin sesizăm perioadele de tranziţie.
Parcă mai ieri, deja peste 25 de ani, am finalizat o eră, crezând că fără mare efort am trecut la un alt nivel de dezvoltare, dar fiasco! Ne-am grăbit să trecem de la o economie dirijată la economia de piaţă, dar am reuşit să realizăm o „societate de piaţă”, o societate a intereselor individuale, de grup, dar nicidecum de interese generale, pentru binele oamenilor. Dar viitorul nu trebuie aşteptat, el trebuie construit!
Mă răscoleşte o întrebare: pentru ce a fost creată mişcarea sindicală? Desigur că imediat v-aţi gândit la răspunsuri de genul: pentru a apăra şi reprezenta salariaţii; pentru a purta negocieri colective; pentru a organiza greve… Desigur, însă în opinia mea acestea sunt instrumente de realizare ale mişcării sindicale, dar misiunea de bază o văd în participarea lucrătorilor la administrarea bunurilor care aparţin tuturor, nu doar celor care deţin capitalul financiar; de a participa la împărţirea justă, corectă a profitului, care nu se realizează doar în rezultatul isteţimii patronilor sau a guvernelor, dar în rezultatul muncii lucrătorilor care aduce cea mai mare plus valoare în activitatea economică, în rezultatul căreia se creează bunuri şi servicii de calitate.

Dacă privim în retrospectivă, în aşa state precum Japonia şi Germania postbelice, pentru ase ridica din ruinele celui mai crud război al secolului XX, guvernele acelor state au favorizat dialogul social, recunoscând patronatele şi sindicatele ca parteneri cu drepturi egale. Acest fapta condus la consolidarea colectivelor de muncă, la creşterea productivităţii muncii şi astăzi se află în fruntea ţărilor dezvoltate.
La noi se întâmplă o situaţie diametral opusă: având o legislaţie bună, un climat al dialogului social favorabil, tot mai des se încearcă de a diminua rolul mişcării sindicale în dezvoltarea Republicii Moldova. Am ajuns să se spună că „se muşcă” din drepturile şi garanţiile salariaţilor pentru ai egala în drepturi cu angajatorii, sau pentru a facilita investiţiile străine. Or, dragii mei, a demara o afacere presupune un risc, a face investiţii de capital la fel, dar a fi lucrător tot trebuie să fie un risc, sau Guvernul trebuie să manifeste o grijă sporită faţă de cetăţenii săi?
Dragi colegi, mă bucur să constat că mişcarea sindicală naţională este una cu caracter de autoorganizare şi autogestiune. În interiorul mişcării au loc multe schimbări care conduc la consolidare şi autoafirmare a sindicatelor. Dar, totodată, vreau să atrag atenţia şi asupra unor fobii pecare nu trebuie să le tolerăm.
Una din ele este că noi prea des vorbim despre faptul că în întreprinderea X angajatorul este împotriva creării organizaţiei sindicale. Păi, organizaţia sindicală nu se creează pentru angajator. Sau în cazul dacă se creează cu acordul lui, nu este acesta un sindicat de buzunar, sau unul galben pe care noi le detestăm?
Altă fobie este că tot mai des spunem că trebuie să ne preocupăm de recrutarea noilor membri de sindicat, să avem în unităţi densitatea sindicală cât mai aproape de 100%. Este bun ţelul, dar nu cred că este prioritar în perioada de tranziţie prin care trecem.
În opinia mea, ar fi mult mai rezonabil, ca cel puţin în paralel cu activitatea de recrutare să ne focusăm şi pe studierea aprofundată a problematicii demografice şi a fenomenului emigraţiei cetăţenilor noştri. Or, vom avea 100% de membri de sindicat, dar astăzi 100% din 1000, mâine 100% din 500 ş.a.m.d.
Este bine când avem mulţi membri de sindicat, dar trebuie să sporim numărul membrilor de sindicat activi, care sunt implicaţi în purtarea dialogului social „angajator-salariaţi”. Spun acest lucru, fiindcă un membru de sindicat pasiv este unul care nu doreşte să-şi asume nici o responsabilitate, pentru el trebuie să decidă alţii, iar el să paraziteze pe deciziile bune luate deja. Or, istoric vorbind, nu aveau responsabilitate doar sclavii. Un om liber trebuie să ştie să facă o alegere, să participe la administrarea unităţii, să participe la luarea de decizii colective, să fie parte activă a unui întreg şi, de sigur, să pună întrebări.
O altă chestiune care trebuie abordată cu seriozitate, în opinia mea, este tendinţa mişcării sindicale de ase izola, îngrădi de cei care nu sunt membri de sindicat prin diferite mecanisme, inclusiv legale. Personal consider că aceste emoţii sunt un balast, care trebuie lăsat în trecut, să nu le ducem cu noi în viitor. Mişcarea sindicală este una bazată pe libertate: libera asociere, libera afiliere, liberă gândire. De mişcarea sindicală nu au nevoie doar membrii de sindicat. Mult mai mare nevoie au de ea cei care sunt în afara ei. Din acest motiv solicit susţinerea Congresului, ca şi pentru viitor mişcarea sindicală naţională să fie una cu caracter general, să nu ne limităm doar la drepturi şi facilităţi suplimentare pentru membrii de sindicat, dar la implicarea tuturor lucrătorilor în realizarea Strategiei CNSM şi obiectivelor mişcării sindicale. Principiul libertăţii de asociere este unul prioritar şi trebuie respectat necondiţionat.
Este bine să privim lumea altfel, decât prin prisma intereselor de moment, care ne pot lovi ca un bumerang în viitorul apropiat.
Propun pentru viitor să ne stabilim un sistem de valori, ca în capul mesei să fie:
– tratarea cu respect a celor pe care îi reprezentăm;
– să privim la schimbările din jurul nostru, propuse de partenerii noştri, cu înţelepciune;
– să sporim productivitatea muncii în colectivele, ramurile în care activăm;
– să creştem responsabilitatea în realizarea obiectivelor trasate, ca în momentul când nu reuşim să le realizăm să nu ne refuzăm de ele, dar să căutăm noi căi de realizare;
– să dezvoltăm în noi calitatea de autoafirmare, nu pe seama celor care ne înconjoară, dar prin prisma creşterii noastre, prin calitatea mişcării sindicale.
Cât priveşte sectorul sănătăţii pe care îl reprezentăm la congres prin cei 14 delegaţi, prezenţi în sală, solicităm sprijin conducerii CNSM larealizarea următoarelor obiective:
– Finanţarea ritmică a ramurii sănătăţii din bugetul de stat în raport cu necesităţile, nu conform posibilităţilor;
– Identificarea resurselor suplimentare necesare pentru majorarea considerabilă a salariilor lucrătorilor medicali, în raportcu efortul, inclusiv cel psiho-emoţional, depus la prestarea serviciilor medicale de calitate;
– Sporirea gradului de protecţie socială a lucrătorilor medicali;
– Asigurarea unei profilaxii reale împotriva îmbolnăvirilor profesionale a lucrătorilor medicali;
– Identificarea mecanismelor de stopare a migraţiei lucrătorilor medicali;
– Contestarea continuă a dezideratului fals, că parteneriatul public-privat în sectorul sănătăţii este soluţia problemelor din sistem;
– Susţinerea lozincii „Sănătatea – un drept al omului. Fortificarea sectorului public al sănătăţii înseamnă acces la servicii de calitate pentru toţi”.
La final ţin să enunţ că doar împreună cu membrii de sindicat activi, participativi vom construi o lume nouă, o ţară mai bună, cu locuri de muncă decente, mai atractive pentru cetăţenii care au mai rămas în ţară, cât şi pentru cei care au emigrat.
Iar guvernanţilor le propun să întoarcă faţa către sindicate, care sunt un pilon şi un partener de încredere în dezvoltarea socială şi economică a ţării; să ţină cont de avizele sindicatelor la proiectele de acte normative, programe sociale, căci sindicatele au fost şi rămân a fi – Vocea poporului.

 

Igor Zubcu,
vicepreședintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova