Sindicatul „Sănătatea” instruiește noi negociatori sindicali
În perioada 19-21 noiembrie curent, a fost dat startul primei sesiuni din cadrul Programului de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea „Negociator în sfera muncii”, organizat de Sindicatul ”Sănătatea” în colaborare cu Institutul Muncii și suportul financiar al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
Pe parcursul unui an vor fi organizate 4 sesiuni pe diverse teme privind dialogul social. Aceste activități sunt destinate preşedinţilor organizaţiilor sindicale primare nou-aleși, având drept scop formarea competențelor de negociere în domeniul muncii. Pentru a încheia cu succes Programul fiecare participant trebuie să pregătească și să prezinte un proiect individual pe o temă sindicală.
Pe parcursul acestor 3 zile formatorii au adus la cunoştinţa participanţilor teme precum: parteneriatul social: etape, principii, forme; dreptul muncii: clauze obligatorii și negociabile; psihologia negocierilor: strategii, tactici și tehnici; sisteme de remunerare a muncii în Republica Moldova; negocierea salariilor; situația social-economică în Republica Moldova și măsurile sindicatelor în vederea protejării intereselor salariaților; particularitățile dezvoltării parteneriatului social în condițiile actuale.
Cursanţii au avut în calitate de formatori consilieri ai Sindicatului „Sănătatea” – dl Mihail Dutca, dl Ion Cucu, dl Igor Zubcu, Confederaţiei Naţională a Sindicatelor din Moldova – dna Ana Moldovanu, ULIM – dna Victoria Gonta.
În opinia participanţilor, prezentările făcute de formatori au fost foarte interesante, utile și binevenite. Ei au intervenit activ cu întrebări, studiind, astfel, diverse cazuri din propria experienţă.
La finele sesiunii fiecare participant a primit câte un set de materiale.