Ședința Consiliului Republican al Sindicatului „Sănătatea”
16/04/2014
La 11 aprilie curent, membrii Consiliului Republican al Sindicatului „Sănătatea” s-au întrunit pentru a face totalurile activității din anul 2013 și a stabili priorităţile pentru anul 2014.
La lucrările Consiliului Republican a participat conducerea sindicatului de ramură şi membrii Consiliului și Comisiei de cenzori acestuia, conducerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină şi a Ministerului Sănătăţii precum şi parteneri sociali.
În cadrul şedinţei, sindicaliştii au analizat raportul conducerii Sindicatului „Sănătatea”, au discutat despre o serie de chestiuni ce se referă la bugetul sindicatului şi alte aspecte ce ţin de activităţile programate pentru anul curent.